Autoritatea Nationala de Supraveghere a Prelucrarii Datelor cu Caracter Personal, primeste, analizeaza si solutioneaza plangeri legate de prelucrarea datelor cu caracter personal care intra sub incidenta Regulamentului (UE) 2016/679 privind protectia persoanelor fizice în ceea ce priveste prelucrarea datelor cu caracter personal si privind libera circulatie a acestor date sau a altor dispozitii legale aplicabile în domeniul protectiei dreptului la viata intima, familiala si privata prin prelucrarea datelor personale, inclusiv în sectorul comunicatiilor electronice si al comerţului electronic.
Plangerile pot fi adresate de orice persoana vizata identificata conform prevederilor din prezenta procedura, care considera că prelucrarea datelor sale cu caracter personal încalca prevederile legale în vigoare, în special în cazul în care resedinta sa obisnuita, locul sau de munca sau presupusa încălcare se afla sau, dupa caz, are loc pe teritoriul României.
Acestea se vor formula ANSPDCP în scris, în limba romana sau engleza, cu respectarea conditiilor prevazute de RGPD, de alte dispozitii legale aplicabile, precum si de prezenta procedura si pot fi depuse la registratura generala de la sediul ANSPDCP sau pot fi transmise prin postă, inclusiv cea electronica, ori prin utilizarea formularului electronic, disponibil pe pagina de internet a ANSPDCP. Plangerile primite se înregistreaza în registrul general al ANSPDCP, primind numar si data si se repartizeaza compartimentului de specialitate.
Acestea se înaintează personal sau prin reprezentant, cu anexarea împuternicirii emise în conditiile legii de un avocat sau a procurii notariale, dupa caz. Ele pot fi depuse si de catre mandatarul persoanei vizate care este sot sau ruda pana la gradul al doilea inclusiv. În cazul sotilor sau rudelor pana la gradul al doilea inclusiv, se anexeaza o declaratie pe propria raspundere semnata de petitionar, iar în cazul altor persoane, se anexeaza procura notariala.
În cazul in care plangerea este depusa prin intermediul unui organism, al unei organizatii, al unei asociatii sau fundaţii fara scop patrimonial, acestea trebuie sa dovedeasca faptul ca au fost constituite legal, cu un statut ce prevede obiective de interes public si ca sunt active în domeniul protectiei drepturilor si libertatilor persoanelor vizate în ceea ce priveste protecţia datelor lor cu caracter personal. În acest caz, la plângere se anexeaza inclusiv împuternicirea avocatiala sau procura notariala de reprezentare, dupa caz, din care sa rezulte limitele mandatului acordat de persoana vizata, precum si statutul organismului/organizatiei/asociatiei/fundatiei, precum si dovezi privind activitatea acestora în domeniul protectiei drepturilor si libertatilor persoanelor vizate în ceea ce priveste protectia datelor lor cu caracter personal.
Pentru primirea si înregistrarea valabila a plangerilor este obligatorie furnizarea urmatoarelor date ale petitionarului: nume, prenume, adresa postala de domiciliu sau de resedinta. În cazul în care plângerea este depusa electronic este obligatorie furnizarea adresei de posta electronica a petiţionarului.
In cazul plangerilor inaintate prin reprezentant, în afara datelor petitionarului este obligatorie si furnizarea urmatoarelor date ale reprezentantului: nume si prenume/denumire, adresa postala de corespondenta/sediu, adresa de posta electronica, numar de telefon, numar de înregistrare în registrul asociatiilor si fundatiilor, daca este cazul.
Pentru primirea si înregistrarea valabila a plângerilor este obligatorie furnizarea datelor de identificare ale operatorului reclamat sau a persoanei împuternicite reclamate, precum nume si prenume/denumire, adresa/sediu, sau cel putin a informatiilor disponibile detinute de petitionar, în vederea identificarii acestora.
La depunerea plangerilor este obligatorie precizarea detaliata a obiectului acestora, a demersurilor întreprinse de petitionar la nivelul operatorului reclamat sau al persoanei împuternicite reclamate, dupa caz, a informatiilor disponibile pentru sustinerea afirmatiilor, precum si anexarea de dovezi concludente, în masura în care le detine.
În cazul în care, anterior depunerii plangerii la ANSPDCP, petitionarul a introdus pe rolul instantelor judecatoreşti o actiune cu acelasi obiect si cu acelaşi operator sau persoana împuternicita, aduce aceste aspecte la cunoştinta ANSPDCP. În caz afirmativ, în plangere se mentioneaza denumirea instantei si numarul dosarului respectiv.
În cazul plangerilor care au ca obiect încalcarea dreptului la viata intima, familiala si privata în domeniul comunicatiilor electronice si comertului electronic, este obligatorie mentionarea numarului/numerelor de telefon sau fax, a adresei/adreselor de posta electronica ori a adresei/adreselor de IP care au legatura cu obiectul plângerii, dupa caz.
În cazul plângerilor care au ca obiect încălcarea dreptului la viaţă intimă, familială şi privată prin transmiterea de comunicări comerciale nesolicitate, prin servicii de comunicaţii electronice destinate publicului, este obligatorie anexarea mesajelor originale primite de petiţionar printr-o metodă care să permită identificarea expeditorului respectivei comunicări, mesaje care trebuie conservate, pe cât posibil, în sistemul electronic utilizat de petiţionar.
Primirea plangerilor la ANSPDCP si analizarea acestora este, de regula, gratuita.
În cazul în care plangerile sunt în mod vadit nefondate sau excesive, în special din cauza caracterului lor repetitiv, ANSPDCP poate percepe o taxa rezonabila, bazata pe costurile administrative, sau poate refuza sa le trateze. Sarcina de a demonstra caracterul evident nefondat sau excesiv al cererii revine ANSPDCP.
Fara a se aduce atingere posibilitatii de a se adresa cu plangere ANSPDCP, persoanele vizate au dreptul de a se adresa instantei competente pentru apararea drepturilor garantate de legislatia aplicabila, care le-au fost încalcate.
În cazul în care a fost introdusa o cerere în justitie cu acelasi obiect si avand aceleasi parti, ANSPDCP poate dispune suspendarea sau/si clasarea plangerii, dupa caz.
Instanta competenta este cea de la sediul operatorului sau al persoanei împuternicite de operator ori de la resedinta obisnuita a persoanei vizate. Cererea este scutita de taxa de timbru.
Atentie! În cazul în care petitionarul nu furnizeaza datele, informatiile si documentele solicitate potrivit prevederilor legale aplicabile si prezentei proceduri, ANSPDCP înstiinteaza, în scris, petitionarul asupra faptului ca plangerea depusa nu îndeplineşte conditiile prevazute de prezenta procedura pentru a fi calificata ca o plangere admisibila, în termen de cel mult 45 de zile de la înregistrare, potrivit legii.
În cazul în care se constata ca informatiile din plangere sau documentele transmise sunt incomplete sau insuficiente, ANSPDCP va solicita persoanei vizate sa completeze plangerea pentru a putea fi considerata admisibila în vederea efectuarii unei investigatii. Un nou termen de cel mult 45 de zile curge de la data completarii plangerii.
Daca este necesara efectuarea unei investigatii mai amanuntite sau coordonarea cu alte autoritati de supraveghere, ANSPDCP informeaza persoana vizata în legatura cu evolutia investigatiei, din trei în trei luni, pana la finalizarea acesteia.
Rezultatul investigatiei se aduce la cunostinta persoanei vizate în termen de cel mult 45 de zile de la finalizarea acesteia. Plangerile în care nu se precizeaza datele de identificare ale petitionarilor, sunt considerate anonime si se claseaza cu aceasta mentiune, fara a se formula un raspuns petitionarilor.
Plangerile care nu au un obiect clar determinat, precum si plangerile care nu respecta conditiile de forma, se resping ca fiind inadmisibile. Petitionarii sunt informati în scris cu privire la necesitatea respectarii conditiilor de admitere a plangerii. În cazul în care plangerile se refera la aspecte care nu intra în sfera de competenta materiala sau teritoriala a ANSPDCP, acestea se resping ca fiind inadmisibile. Petitionarii sunt informati în scris despre acest aspect.
In cazul în care un petitionar adreseaza mai multe plangeri, pentru reclamarea aceleiasi chestiuni, acestea se conexeaza, petiţionarul urmand sa primeasca un singur raspuns care face referire la toate petitiile primite.
În cazul în care petitionarul revine cu o noua plangere prin care reclama aceleasi aspecte semnalate într-o petitie anterioara la care a primit raspuns, plangerea se anexeaza la prima petitie si se claseaza, fara a se mai trimite un raspuns petitionarului.
În cazul nerespectarii de catre ANSPDCP a procedurii de solutionare, persoana vizata se poate adresa sectiei de contencios administrativ a tribunalului competent, dupa parcurgerea procedurii prealabile prevazute de Legea Contenciosului Administrativ nr. 554/2004, cu modificarile si completarile ulterioare. Recursul se judeca de curtea de apel competenta. În toate cazurile, instantele competente sunt cele din Romania.

